Ceea ce ramane
Scris de Luciana pe October 6, 2009
Uneori, loviturile pe care ni le da viata sunt in sine o invatatura extraordinara.
Nu am crezut niciodata ca moartea unui prieten apropiat va fi ceva pozitiv. Da, exact asa. De cand a murit Madalin, am inceput sa iubesc viata la adevarata ei valoare. Am invatat sa traiesc clipa, sa fac numai ce simt, sa ma bucur de fiecare om care imi iese in cale, de fiecare pranz luat cu prietenii, de toate vrabiutele, toti copacii si… de ploaie. De tot ce ma inconjoara. Absolut tot. De ce? Pentru ca am ajuns la concluzia ca suntem atat de fragili… ca un puf. Si oare… un puf nu poate atinge o grenada?
Daca te gandesti ce ramane din tine dupa ce mori… ce ai raspunde? Gandeste-te bine de tot. Dupa mai multe zile, eu mi-am raspuns. Nu, nu e vorba de case, de avere, de masini sau ceva de genul asta. Sau poate e, dar… asta conteaza mai putin. Nu e vorba de melodiile pe care le-ai cantat pentru oameni sau de ceea ce ai scris pentru oameni. Toate astea se duc in timp… dureaza doar cativa ani. Si totusi… ce ramane? Sufletul, zici? Da,… el e etern, intr-adevar. Nu… ce voiam eu sa spun este ca ceea ce ramane este ceea ce faci pentru cei din jurul tau. Ce faci pentru oamenii care iti ies in cale? Ce faci pentru prietenii tai? Te-ai gandit ca daca faci pentru ei faci, automat, pentru tine? Stii cum e sa uiti de tine? Incearca macar o data si ai sa vezi ca asta e hrana de care ai nevoie. Unica hrana…
Madalin avea 26 de ani. Acum e vesnic. El a invatat lectia vietii mai devreme decat noi. Tu mai ai timp. Ai sa faci ceva?
Tot ce sa intampla in viata noastra ne ajuta sa evoluam.Este bine sa iubim viata,asa cum este(cu bune si mai putin bune),sa apreciem ca suntem sanatosi ,cu simturile deschise pentru a primi energia trimisa de tot ce face parte din aceasta lume si mai ales sa daruim acelora ce ne ies in cale.Sunt atatia oameni care au nevoie de ajutor si nu avem timp sa ne oprim din goana noastra nebuna, pentru ca avem multe de”realizat”.Ai dreptete Luciana”suntem atat de fragili” si este minunata viata,sa ne bucuram de fiecare clipa si mai ales sa pastram vie amintirea celor dragi,plecati in vesnicie..
foarte frumos spus, Anita.
ma bucur ca mai sunt oameni care gandesc asa.
te pup.
ramane ce faci pt cei din jur, mana intinsa cand cineva avea nevoie, un copil, un nepot,Mai raman si vorbele grele, si ranile lasate in inima celor pe care ii iubesti.Cel mai bine e sa ramana mai mult lucrurile din prima categorie.